De Ziua comemorării celor căzuţi în războiul din Afganistan, Pavel Filip a fost alături de pământenii săi, la Strășeni. „Acolo a luptat generaţia mea, patru pământeni din Străşeni au căzut în lupte. Iată de ce nu sunt indiferent de soarta voastră”, a spus Pavel Filip.

El și-a exprimat respectul și recunoștința față de participanții la război, menţionând că, pe durata exercitării mandatului, a acordat o atenţie aparte veteranilor de război. În acest scop, Guvernul a aprobat și un Plan de acțiuni numit „Memorie. Onoare. Respect.” „Este de datoria noastră să cinstim memoria celor căzuți pe câmpul de luptă, dar și să acordăm susținerea necesară veteranilor de război”, a menționat Pavel Filip.

La evenimentul de comemorare, veteranii de război au fost decorați cu distincţia Crucea Comemorativă.

Peste 13 mii de cetăţeni ai Republicii Moldova au participat la războiul din Afganistan, dintre care 301 și-au pierdut viața. Pe 15 februarie 2019 s-au împlinit 30 de ani de la retragerea trupelor sovietice din Afganistan.