Premierul Pavel Filip a avut o întrevedere cu echipa Misiunii ”ECFIN” din cadrul Comisiei Europene

Prim-ministrul Pavel Filip s-a întâlnit astăzi cu reprezentanţii Misiunii Directoratului General ”ECFIN” din cadrul Comisiei Europene, aflaţi la Chişinău pentru evaluarea îndeplinirii celor zece condiţionalităţi pentru debursarea primei tranşe a asistenţei macrofinanciare din partea UE. Pe această cale, prim-ministrul a mulţumit echipei de la DG ECFIN pentru suportul acordat  în procesul de obţinere a asistenţei…

Reforma controlului de stat şi cea în domeniul actelor permisive, discutate la Guvern

Parcursul implementării reformei controlului de stat și al reformei în domeniul actelor permisive a fost discutat astăzi, în cadrul unei şedinţe prezidată de prim-ministrul Pavel Filip. La întrunire au participat reprezentanţi ai Cancelariei de Stat, ai Ministerului Economiei şi Infrastructurii, ai Centrului de Implementare a Reformelor şi ai Agenţiei Serviciilor Publice (ASP). Prim-ministrul a menţionat…

Serviciul unic de urgență 112 va deveni funcțional la finele lunii martie

Ultimele evoluții privind pregătirea pentru lansarea Serviciului unic pentru apelurile de urgență 112, acțiunile realizate și măsurile care mai urmează a fi întreprinse au fost discutate astăzi în cadrul unei ședințe, prezidată de prim-ministrul Pavel Filip. Potrivit informațiilor prezentate, au fost identificate sediile pentru dislocarea a două Centre de preluare a  apelurilor de urgență în…

Comisia Guvernamentală pentru Integrare Europeană și-a punctat prioritățile pentru anul 2018

Prim–ministrul Pavel Filip a prezidat, miercuri seara, prima şedinţă din acest an a Comisiei Guvernamentale pentru Integrare Europeană. În cadrul reuniunii au fost prezentate rezultatele obţinute pe dimensiunea integrării europene în anul 2017 şi trasate obiectivele pentru perioada următoare. Premierul a subliniat că în urma ședinței comune Guvern – Parlament au fost prioritizate acțiunile care…

Premierul Pavel Filip salută aprobarea de către partea ucraineană a Acordului privind controlul în comun la frontieră

În debutul şedinţei de astăzi prim-ministrul Pavel Filip a salutat aprobarea Acordului  privind controlul în comun al persoanelor, mijloacelor de transport, mărfurilor și obiectelor în punctele comune de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene de către Cabinetul de miniştri din Ucraina. Documentul urmează să fie ratificat de Rada Supremă de la Kiev. În context, premierul…

Guvernul majorează alocațiile sociale pentru mai multe categorii de cetățeni

Guvernul a decis astăzi majorarea cuantumului alocațiilor sociale de stat pentru mai multe categorii de cetățeni, în scopul asigurării incluziunii sociale și îmbunătățirii condițiilor de trai ale acestora. În total, de creșteri vor beneficia circa 78100 de persoane. Proiectul de lege prevede majorarea cu 20% a alocaţiilor sociale de stat pentru persoanele cu dizabilităţi din…