Munca și dedicația lucrătorilor din agricultură a fost astăzi omagiată în cadrul unei ceremonii festive organizate cu prilejul Zilei lucrătorului din agricultură şi industria prelucrătoare. Prim-ministrul Pavel Filip a felicitat agricultorii cu această ocazie, menționând că ei sunt oamenii care știu să muncească, care pot să construiască și care, în ciuda provocărilor, merg înainte.

Pavel Filip a accentuat că Guvernul a depus eforturi considerabile în ultimii 3 ani pentru a redresa situația economică din țară și a veni cu investiții în sprijinul agricultorilor. Astfel, fondul de subvenționare în agricultură a crescut până la circa 1 miliard de lei, fiind stinse datoriile pe subvenții neachitate agricultorilor. Premierul a evidențiat și facilitățile oferite pentru tinerii și femeile care își lansează afaceri în agricultură. În anul curent, statul a alocat în acest scop 45 de milioane de lei. „Avem deja 27 de tineri, care vor primi 13 milioane de lei. Noi trebuie să-i încurajăm și să-i susținem pe cei care vor să îndrăznească. Ei sunt cei care ne mișcă înainte” a punctat Pavel Filip.

 

Premierul și-a amintit că în copilăria sa a auzit deseori toastul „Dă, Doamne, ploaie”. Iar visul său este ca acest toast să dispară din lista toasturilor pentru  agricultori.  „Trebuie să ne îngrijim să facem agricultură modernă și să nu mai depindem, în totalitate, de condițiile climaterice sau de vremea care este afară. Îmi doresc ca fermierii noștri, poate să nu se gândească să vândă ceea ce produc, dar poate mai mult să producă ceea ce se vinde”, a spus Pavel Filip.

 

Totodată, premierul a menționat că Guvernul va susține în continuare măsurile pentru dezvoltarea sistemului agricol la un nivel performant și sporirea competitivității. „Vă încurajez să avansați cu încredere în zone și produse cu valoare adăugată înaltă, să investiți în echipamente moderne, să investiți în tehnologii moderne, astfel încât cu toții să fim absolut siguri că roada pe care am crescut-o va fi vândută și veți obține profituri în urma acestei activități”, a conchis Pavel Filip.