Activele neutilizate din cadrul parcurilor industriale vor fi comercializate prin negocieri directe cu rezidenţii acestora

Cabinetul de miniştri a aprobat, în şedinţa de astăzi, un şir de modificări la modul de determinare şi comercializare a activelor neutilizate de către întreprinderile administratoare ale parcurilor industriale. Conform documentului, activele neutilizate din cadrul parcurilor industriale pot fi comercializate prin negocieri directe cu rezidenţii acestora, adică agenţii economici care activează în cadrul parcurilor şi în locaţiunea cărora se află aceste bunuri.

Premierul Pavel Filip a solicitat autorităţilor să asigure condiţiile necesare pentru acordarea primului ajutor pe timp de caniculă

Prim-ministrul Pavel Filip a convocat astăzi o şedinţă operativă cu reprezentanţii autorităților responsabile de intervenţii în situaţii de urgenţă. Discuţiile s-au axat pe marginea condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, măsurile deja întreprinse şi cele care se impun pentru asigurarea protecţiei cetăţenilor pe timp de caniculă.

Funcționarii publici vor fi instruiți conform celor mai bune practici europene

Cabinetul de miniștri a aprobat, în cadrul şedinţei de astăzi, Programul de instruire a funcționarilor publici pentru anii 2016-2020. Documentul prevede îmbunătăţirea mecanismului de dezvoltare profesională și formare continuă a funcționarilor publici din Republica Moldova, precum şi ajustarea sistemului la standardele europene de profil.

Premierul Pavel Filip optează pentru implementarea tehnologiilor moderne în agricultură

Premierul Pavel Filip a vizitat, astăzi, stația de irigare din satul Roșcani, raionul Anenii Noi, care a fost reabilitată cu suportul Corporației Provocările Mileniului.
Prim-ministrul a apreciat rezultatele investițiilor făcute și oportunitățile de dezvoltare create pentru agricultorii din raion. Totodată, Pavel Filip a menționat importanța implementării tehnologiilor moderne în agricultură.