Premierul Pavel Filip, în dialog cu copiii din Diaspora

Prim-ministrul Pavel Filip a participat astăzi la deschiderea oficială a celei de-a cincea ediții a Programului DOR – „Diasporă. Origini. Reveniri”, care a reunit o sută de copii din diasporă, din 14 țări. Premierul a salutat participanţii la tabăra de vară, îndemnându-i să petreacă timpul frumos şi util, legând noi prietenii şi aflând lucruri interesante despre ţara de origine a părinţilor lor, tradiţiile şi obiceiurile naţionale.

Noi perspective de dezvoltare a parteneriatului moldo-elveţian

Premierul Pavel Filip a avut astăzi o întrevedere cu Directorul Biroului de Cooperare al Elveţiei în Republica Moldova Simone Giger, în contextul elaborării unui nou cadru de colaborare între Guvernele Elveției și al Republicii Moldova, pentru următorii cinci ani. În cadrul discuțiilor, oficialii au efectuat un schimb de opinii privind reformele demarate de Executivul de la Chișinău, trasând noi perspective de cooperare în scopul dinamizării acestora.

Premierul Pavel Filip către Ambasadorului UE, Pirkka Tapiola, la final de mandat: Mulţumim pentru dedicarea faţă de Moldova

Prim-ministrul Pavel Filip a avut astăzi o întrevedere cu Şeful Delegaţiei UE în Republica Moldova, Pirkka Tapiola, care îşi încheie mandatul în ţara noastră. Premierul i-a mulţumit Ambasadorului UE pentru sprijinul şi dedicarea manifestată faţă de Republica Moldova şi, în special, faţă de cetăţenii săi, în cei patru ani de activitate.