Reforma Guvernului, în aplicare

Prim-ministrul Pavel Filip a anunţat că de astăzi Guvernul Republicii Moldova intră într-o nouă etapă, în contextul votării de Parlament a noii structuri a Executivului.

Conceptul Programului de stat „Prima casă”, aprobat de Executiv

Cabinetul de miniștri a aprobat, în cadrul ședinței de astăzi, conceptul Programului de stat „Prima casă”. Documentul vine să faciliteze accesul persoanelor fizice, în special al tinerelor familii, la creditele ipotecare, prin garantarea parțială a acestora de către stat. Garanțiile în numele statului vor fi emise de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM).

Notele a 54 de elevi care au susținut BAC-ul la fizică vor fi majorate

În debutul ședinței de astăzi a Executivului, Premierul a solicitat prezentarea concluziilor Comisiei speciale, înființate la solicitarea sa, pentru reevaluarea testelor de Bacalaureat la examenul de fizică din sesiunea 2017. Pavel Filip a reiterat importanța investigării problemei respective și soluționării acesteia în favoarea elevilor.