Executivul a aprobat, în ședința de astăzi, Cadrul Național al Calificărilor din Republica Moldova. Documentul prevede principiile de bază de aducere în concordanţă a sistemului național al calificărilor cu cel european, astfel asigurând modernizarea și transparenţa acestuia.

Cadrul Naţional al Calificărilor este structurat pe opt niveluri, care cuprind învățământul general, profesional tehnic și cel superior. Nivelurile sunt definite în baza a trei categorii de rezultate ale învăţării – cunoştinţe, abilităţi, competenţe, corespunzătoare nivelului respectiv al calificării.

Un aspect important sunt prevederile privind recunoașterea și echivalarea duratei studiilor şi calificărilor obţinute până la intrarea în vigoare a Codului educației, aprobat în 2014 (care a introdus modificări în structura sistemului educațional și al calificărilor) cu cele prevăzute în Cadrul național al calificărilor (2017) și în Cadrul European al calificărilor.  În acest sens, procedurile vor fi debirocratizate.

Pentru aplicarea eficientă a documentului, Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării va elabora metodologiile necesare și Registrul naţional al calificărilor. Acesta va fi public și va asigura transparenţa învăţământului şi formării din Republica Moldova pentru angajatori, asociaţii profesionale, sindicate, patronate, profesori, elevi și studenţi.

Implementarea documentului va facilita transferul de calificări între țări, sisteme şi instituții. Astfel, va fi promovată mobilitatea forţei de muncă, vor spori șansele de angajare și va fi facilitat procesul de studiu pe tot parcursul vieții. Dezvoltarea acestui instrument va avea un impact pozitiv asupra cetățenilor, sistemului educațional, pieței muncii și asupra mediului de afaceri.