Primministrul Pavel Filip a prezidat, în seara zilei de ieri, ședința Comisiei Guvernamentale pentru Integrare Europeană (CGIE). În cadrul acesteia au fost trecute în revistă ultimele evoluții privind implementarea Acordului de Asociere RM-UE.

Premierul Pavel Filip a menţionat că în luna octombrie au avut loc o serie de reuniuni bilaterale cu participarea autorităților de la Chișinău și a reprezentanților Uniunii Europene. Acestea au avut ca scop evaluarea situației curente privind implementarea Acordului de Asociere RMUE și stabilirea priorităților pentru perioada următoare. „De asemenea, în cadrul ședinței comune Guvern – Parlament neam sincronizat agendele pentru ca până la sfârșitul anului să reușim să realizăm angajamentele asumate”, a mai spus Pavel Filip.

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a prezentat evoluțiile înregistrate în implementarea Planului Naţional de Acţiuni RMUE în trimestrul III al anului curent. În context, șeful Executivului a solicitat o mobilizare mai mare din partea autorităților și o implementare mai eficientă a acțiunilor prevăzute de Acordul de Asociere.

„Trebuie să avem o abordare responsabilă şi serioasă, unicul nostru argument sunt rezultatele obținute”, a conchis Prim-ministrul Pavel Filip.