Comisia guvernamentală pentru integrare europeană (CGIE) s-a întrunit într-o ședință, prezidată de Premierul Pavel Filip, pentru a discuta despre progresele înregistrate în implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană.

Discuțiile s-au axat pe pregătirile pentru reuniunea Comitetului de Asociere RM-UE, care urmează să se desfășoare pe 19 octombrie curent, la Chişinău. În context, Prim-ministrul a solicitat autorităților să pregătească minuțios informațiile ce urmează a fi prezentate. Totodată, Pavel Filip a accentuat necesitatea îmbunătățirii capacităților de comunicare între instituțiile Republicii Moldova și partenerii europeni pentru a asigura informarea corectă a acestora despre reformele promovate.

În cadrul ședinței CGIE au fost analizate, de asemenea, evoluțiile privind îndeplinirea angajamentelor asumate de țara noastră în domeniul sanitar şi fitosanitar. În context, ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Vasile Bîtcă, a menționat că în primele nouă luni ale anului curent au fost transpuse în legislația națională zece acte comunitare, iar în trimestru patru al anului 2017 urmează să fie armonizate alte 11 documente.

De asemenea, Premierul s-a referit și la dezbaterile organizate recent în cadrul Parlamentului European privind situația din Republica Moldova. Pavel Filip a spus că deputații europeni au remarcat că starea de lucruri din țara noastră s-a îmbunătățit, iar susținătorii Republicii Moldova capătă o pondere mai mare. „Suntem puternici doar prin munca pe care o facem pentru realizarea Acordului de Asociere RM-UE și a obligațiilor asumate”, a conchis șeful Executivului.