Constituția țării reprezintă înainte de orice program politic sau de guvernare, primul reper în acțiunea publică. Declarația a fost făcută astăzi de către Premierul Pavel Filip în cadrul evenimentul consacrat aniversării a 23-a de la adoptarea Constituției Republicii Moldova. La ceremonie au mai participat Președintele Parlamentului, Andrian Candu, Președintele Curții Constituționale, Tudor Panțîru, membri ai Cabinetului de miniștri, deputați, diplomaţi, reprezentanți ai societății civile și ai Curților Constituționale din mai multe țări europene.

Prim-ministrul a remarcat că Ziua Constituției este un bun prilej pentru a reflecta asupra modului în care s-a transformat și s-a consolidat democrația în Republica Moldova, precum și a evalua cum sunt transpuse valorile și principiile constituționale în practică. „Constituția ghidează procesul de guvernare, care este centrat în jurul valorilor supreme, precum statul de drept, pacea civică, democrația, demnitatea omului, drepturile și libertățile lui, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic ”, a subliniat Pavel Filip.

Totodată, șeful Executivului a spus că scopul programului de guvernare este ca Legea fundamentală a țării să devină un model pentru realitatea socială, economică și politică din Republica Moldova. „Materializarea valorilor și principiilor constituționale este posibilă doar prin îmbrățișarea totală a parcursului european. Constituția ne-a fost busolă în ultimii 23 ani, ne-a ajutat să nu ne pierdem și să stăm demni în fața istoriei. Pentru următorii ani, integrarea europeană este un punct suplimentar de reper, o a doua busolă”, a menționat Premierul.

În final, şeful Cabinetului de miniştri a mulțumit judecătorilor Curții Constituționale pentru felul în care s-au îngrijit ca litera și spiritul legii fundamentale să fie respectate. „Constituția a fost și rămâne Biblia noastră politică, cel mai bun scut împotriva aventurierilor și jucătorilor politici”, a conchis Pavel Filip.